Ana Blandiana - Cuplu

Unii te vad numai pe tine,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stam spate in spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sangele duce zvonuri
De la o inima la alta.
Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l intind mult inapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.

Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Inca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri intreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg...
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt.